Competenţe


Competenţele executorului judecătoresc

Biroul Executor Judecatoresc Romulus Puia functioneaza pe langa Judecatoria Tg.Mures si isi desfasoara activitatea in raza circumscriptiei Curtii de Apel Tg.Mures respectiv  judetele Mures si Harghita.

Executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel.


signature


Competenţe materiale şi teritoriale

B. E. J. Romulus Puia



Competenţa materială

Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

Atribuțiile executorului judecatoresc:

a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;

b) notificarea actelor judiciare și extrajudiciare;

c) comunicarea actelor de procedură;

d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe;

e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească;

f) constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă;

g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă;

h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz;

i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui.


Competenţa teritorială

Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:

a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;

b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripția curții de apel unde se află bunurile; în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, este competent oricare executor judecătoresc;

c) în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea.    

Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.

Executorul judecătoresc rămâne competent să continue executarea silită chiar dacă după începerea executării debitorul și-a schimbat domiciliul sau, după caz, sediul.

În cazul în care executorul judecătoresc inițial învestit de creditor constată că nu sunt bunuri și venituri urmăribile în raza competenței sale teritoriale, creditorul poate cere instanței de executare continuarea executării silite printr-un alt executor judecătoresc, dispozițiile art. 653 alin.

Executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Biroul Executor Judecatoresc Romulus Puia functioneaza pe langa Judecatoria Tg.Mures si isi desfasoara activitatea in raza circumscriptiei Curtii de Apel Tg.Mures respectiv judetele Mures si Harghita.


Footer Logo

Biroul Executor Judecatoresc Romulus Puia functioneaza pe langa Judecatoria Tg. Mures si isi desfasoara activitatea in raza circumscriptiei Curtii de Apel Tg. Mures respectiv judetele Mures si Harghita.

Contact

  • Str. Ion Heliade Radulescu nr. 16, Maurer Residence bl. B11 ap. 1, TÂRGU MUREŞ
  • 0265 269 994
  • contact@cabinet-executor.ro
Siteul www.cabinet-executor.ro foloseste cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptare a politicii de utilizare a cookies...